România rămâne cu singura medalie de argint câștigată de judoka Ștefania Dobre, la categoria 63 de kilograme, la capătul primelor trei zile de întreceri ale celei de-a doua ediții a Jocurilor Olimpice de Tineret, de la Nanjing. Adina Diaconu nu a reușit marți să depășească handicapul de 4 ani de experiență la nivel înalt în fața celei mai bune jucătoare de tenis de masă, categoria 18 ani, decât preț de un set, la debutul partidei din sferturi împotriva asiaticei Kei Hom Doo. Robert Glință s-a remarcat cu al doilea timp de record național de juniori reușit în cadrul întrecerii olimpice a tinerilor atleți. Echipa feminină de baschet 3X3 a reușit două victorii în grupe.
JO de Tineret, Nanjing: Robert Glință, a doua cursă de record național de juniori, procedeul spate: a coborât cu 19 sutimi sub cel mai bun timp de la 50 de metri