Cotidianul The Sun a notat ieri că atacantul Yssouf Kone este vizat pentru un transfer de Tottenham, formația care se află în acest moment pe un loc retrogradabil.
Sursa citată mai menționează că englezii sunt dispuși că ofere 5.000.000 de lire sterline pentru transferul atacantului. Yssouf Kone, care a fost desemnat de cititorii ProSport cel mai bun jucător străin din Liga I în anul 2008, a ajuns în Gruia în luna iulie a anului trecut, clujenii plătind pentru el 600.000 de euro clubului Rosenborg, în condițiile în care se afla în ultimele șase luni de contract.
După meciul Chelsea - CFR, scor 2-1, jucat în decembrie, atacantul a mărturisit că este fascinat de fotbalul englez. „Premier League este campionatul meu favorit din Europa și sper ca într-o zi să evoluez aici. Orice jucător își dorește să ajungă în vârf, iar acum cel mai bun campionat e cel din Anglia. Cred că sunt potrivit pentru fotbalul englez, care e rapid, puternic și se bazează mult pe partea fizică", a declarat Yssouf Kone.