Yuksel Yesilova va fi noul secund al Sportului Studențesc începând de mâine. Antrenorul a fost anul trecut la un pas de moarte, după ce a fost atacat cu un cuțit de fratele său în timpul unui meci din Turcia.
Yuksel Yesilova a fost pe 13 septembrie 2010 parte a unui episod rarisim pe un teren de fotbal. Tehnician atunci în liga a doua din Turcia, la Mersin, Yesilova a fost înjunghiat în timpul unui meci de campionat de fratele său din cauza unor probleme în familie. Deși loviturile primite l-au ținut doar două zile în spital, antrenorul din Țara Semilunii a preferat să stea departe de fotbal o bună bucată de timp. La șapte luni de la acel eveniment a hotărât să revină în fotbal, tocmai la Sportul Studențesc. Trecerea sa în Regie este strâns legată de relația cu Gheorghe Mulțescu, actualul director tehnic al „studenților", cu care a mai lucrat la Sportul, dar și la Poli AEK și Ceahlăul. Yesilova va ajunge astăzi în România, urmând să își intre în atribuții de mâine, atunci când noua sa echipă va juca împotriva lui Poli Timișoara.
La 7 luni după ce a fost înjunghiat la un meci, Yesilova revine în România!** Va fi secund la Sportul