Președintele FRF Mircea Sandu a fost singurul român prezent la finala Champions League care a fost primit în loja principală a personalităților.
Nașul a venit la stadion împreună cu soția sa Lisa și a intrat pe covorul roșu, însoțindu-l pe Michel Platini. Apoi, a luat loc în loja Platinum, având un fotoliu rezervat la numai câțiva metri de prințul William al Marii Britanii, care a fost în permanență supravegheat de cinci agenți ai serviciilor MI5. În apropiere se aflau și premierul italian Silvio berlusconi, dar și regele Juan Carlos al Spaniei.
"Barcelona a făcut un meci fabulous. Messi a fost fascinant, iar la Puyol am văzut o dăruire cum rar se întâlnește. Am mizat de la început pe spanioli și eram convins că vor câștiga această partidă ", a comentat la final președintele Federației Române de Fotbal. Și, pentru ca toate să fie în ton cu poziția din care a vizionat finala, trebuie amintit că, la Roma, Mircea Sandu a locuit la cel mai luxos hotel din oraș, Cavalieri Hilton.
Lupescu pleacă în Bahamas