Universitatea Craiova a început în forță meciul contra celor de la Farul și a dovedit că vorbele patronului Adrian Mititelu, care își laudă echipa, nu sunt vorbe în vânt. Juveții nu au ținut cont că sunt în deplasare și au presat poarta lui Curcă. În minutul 18, frații Costea colaborează perfect și deschid scorul pentru Știința. Mihai Costea are o acțiune pe partea dreaptă, pătrunde în careu și îi centrează în fața porții fratelui său, care îndeplinește o simplă formalitate împingând mingea în poartă de la 6 metri.
După gol, frații Costea mai au două ocazii clare de gol. Mai întâi, Mihai șutează de la 16 metri puțin peste tranversală, pentru ca în minutul 24 marcatorul golului, Florin, trage puternic de la 10 metri, dar Curcă respinge.
Cu 5 minute înainte de terminarea primei reprize, Gerlem pătrunde în careu și sutează în plasa laterală. Ultima ocazie a primei părți aparține "rechinilor". Pantelie trimite un șut centrare din colțul careului de 16 metri, dar Bornescu respinge.
În repriza secundă gazdele intră mai decise în meci, însă prima ocazie de gol aparține tot Științei. Florin Costea reia periculos cu capul din colțul careului mic, dar mingea trece pe lângă poarta lui Curcă. "Rechinii" vor să egaleze și pun piciorul mai tare la minge, iar în minutul 51 Alibec scapă singur cu Bornescu, dar olteanul ajunge primul la balon și constănțeanul face fault în atac. Ion Marin încearcă să schimbe sistemul de joc și îi introduce pe Florea și Gosic, dar în minutul 71 mezinul famili