Despre unii oameni am vrea să nu auzim niciodată astfel de vești. Mircea Lucescu a suferit un preinfarct în noaptea de miercuri, reamintindu-ne că are aproape 64 de ani, dintre care 50 trăiți în stresul din fotbal.
„Acum sunt în drum spre un amical. Putem vorbi mai târziu un pic?", îi spunea luni după-aÂmiază Mircea Lucescu bunului său prieten Constantin Anghelache. Se afla cu Șahtior la Geneva, unde urma să joace împotriva lui Benfica. Înainte și după meci s-a întâlnit cu Răzvan Lucescu, căruia, deși a zâmbit tot timpul, i-a spus printre altele că nu se simte prea bine. A doua zi, marți, starea de rău a continuat cu senzații de vomă și cu oboseală tot mai accentuată. Stafful medical al lui Șahtior și „Il Luce" au pus acest lucru pe seama stresului și solicitării cantonamentului prelungit, efectuat pe parcursul a mai mult de două săptămâni în Austria și Elveția.