În minutul 20 al partidei Sportul-Dinamo, "studentul" Leonard Dobre s-a luptat pentru un balon în careul "câinilor", însă în săritură a fost lovit peste cap de portarul Cristi Bălgrădean. Pe moment, atacantul grupării din Regie a părut în regulă și a continuat jocul, însă în minutul 40 a solicitat schimbarea, acuzând amețeli. Dobre a fost transportat apoi la ambulanță, unde medicii au luat imediat măsurile specifice pentru comoții cerebrale, jucătorul fiind însă conștient tot timpul. La câteva clipe după încheierea primei reprize, fotbalistul Sportului a plecat cu mașina de salvare la spitalul Municipal, pentru a fi supus unor investigații suplimentare. Managerul Gabi Popescu l-a înlocuit pe Dobre cu Truță.
Leonard Dobre a fost transportat la spital după un duel cu Bălgrădean