Unul dintre principalele motive de frustrare, mai ales în rândurile gamerilor ce preferă PC-ul, a fost constituit de jocurile care sunt lansate în exclusivitate pentru console, platforme de pe urmă cărora publisherii obțin, de obicei, cele mai mari încasări. Iar dacă în trecut acest gen de exclusivități se limitau la titlurile importante, de anvergură (vezi seriile Halo sau Gears of War pentru Xbox 360, respectiv God of War sau Gran Turismo în tabăra PlayStation), lucrurile au evoluat foarte rapid și în ceea ce privește joculețele distribuite în regim digital. Astfel, ambii jucători importanți de pe piață - Sony și Microsoft - și-au pus la punct o ofertă de titluri originale, realizate de producători independenți, publicate exclusiv prin intermediul propriilor rețele de distribuție digitală (PlayStation Network, în cazul PS3 și Xbox Live pentru Xbox 360).