Cel mai ușor e să stai în fotoliu și să comentezi de ăia care apar la televizor. Ba nu, cel mai ușor e să lucrezi în presa scrisă și să faci mișto de ăia de la TV. Și reciproca e valabilă, dar nu despre ea e vorba azi. Partea care are cel mai mare potențial de luat la mișto e „directul". „Avem un live", spun ei, în limbajul televizionistic, momentului pe care noi îl așteptăm pentru o bâlbă. Altfel, suntem prieteni. Nici nu puteam fi altfel (asta e pentru șefii trustului, dacă îmi descoperă cumva jurnalul). Acum serios, chiar suntem. Așa că într-o zi, aici în Elveția, am „sharuit" (dacă tot e cu „live") mașina în drum spre antrenamentul Franței, când s-a ivit un - ghici ce? - live! Primul pas, trebuia să găsim SNG-ul. Adică, pentru profani (și profane), „es-en-gi-ul". Cred. Pentru că deși am auzit de zeci de ori de el, n-am nici cea mai vagă idee ce înseamnă. „E pe acolo, aproape de voi, nu știu exact cum se cheamă, dar îl găsiți voi, nu?", e mesajul din redacție. Nu spun al cui. Cum să nu-l găsim? Nu era decât în curtea unui hotel, cocoțat pe vârful unui deal, la distanță peste limita vizuală umană de orice alt spațiu locuit și mai aveam zece minute. Simplu, nu? Și GPS-ul (ăsta îl știu, e Global Positioning System) a gâfâit până l-a găsit.