Logodnica jucătorului francez al formației Paris Saint Germain, Claude Makelele, modelul Noemie Lenoir (30 de ani), a încercat să se sinucidă, duminică, la reședința mijlocașului, în ziua în care acesta a primit un premiu pentru întreaga carieră, a informat, miercuri, presa franceză.
Potrivit publicației Le Parisien, logodnica lui Makelele a apelat, duminică, la serviciul de ambulanță informându-i pe cei de la salvare că a consumat alcool și a luat mai multe medicamente pentru a-și curma viața. Ea se afla în acele momente la domiciliul lui Makelele, situat într-un luxos cartier de la periferia Parisului. Ulterior, ea a anulat alerta și a părăsit casa, fără a-l anunța pe Makelele. Ea a fost descoperită inconștientă mai târziu, de un trecător, în zona La-Celle-Saint-Cloud, având medicamentele lângă ea.
Noemie Lenoir a fost transportată la spital, iar acum se află în afara oricărui pericol.
Potrivit cotidianului spaniol As, în seara acelei zile, Makelele a participat la o gală organizată de Uniunea Fotbaliștilor Profesioniști din Franța, unde au fost premiați mai buni fotbaliști din campionatul francez, jucătorul formației PSG (37 de ani) primind un trofeu pentru întreaga carieră.
Jucătorul a lipsit de la antrenamente în ultimele zile, acuzând probleme personale. Noemie Lenoir are un băiețel cu Claude Makelele, Keylan, în vârstă de cinci ani.
Sursa: MEDIAFAX