După Andrei Cristea, un alt Andrei va pleca de la Dinamo. Este vorba despre Mărgăritescu, mijlocașul fiind anunțat deja de șefi să își caute echipă. O posibilă destinație pentru „China" ar putea fi Universitatea Cluj, mutarea fiind posibil să se perfecteze chiar în Antalya, acolo unde cele două echipe vor pleca astăzi cu același avion, într-un cantonament de aproape o lună.
Dinamo continuă să se despărtă de „vechea gardă". Acum i-a venit rândul lui Andrei Mărgăritescu să plece de la formația antrenată de Ioan Andone. Este o chestiune de timp, asta pentru că mijlocașul a fost deja anunțat de șefi că trebuie să își caute echipă. Dar care este explicația acestui gest? Simplu! Mijlocașul la închidere poartă păcatul cunoscutului „episod Cluj" sau, așa cum a fost numit, „lotul microbuzul". Atunci, în aprilie anul trecut, după eliminarea din Cupa României de la Cluj, în fața CFR-ului, la echipă s-a iscat un scandal care s-a soldat cu „dezertarea" mai multor fotbaliști. Solidari cu Bratu, care a fost exclus din lot după o ceartă cu Florin Prunea, colegii săi Boștină, Zicu, Adrian Cristea, Mărgăritescu și Alexe au părăsit cantonamentul și au plecat la București cu un microbuz închiriat. Șefii au uitat, dar nu au iertat!
Alexe, singurul grațiat
Astăzi, după mai bine de opt luni de la acel episod, acționarii au epurat mare parte dintre fotbaliștii care au urcat în acel microbuz. Ușor- ușor, la Dinamo au mai rămas doar Mărgăritescu și Alexe, însă primul este ca și plecat. Fiind consi
Lotul „Microbuzul”, eliminat!** Dinamo a scăpat de greviștii din aprilie 2010