Dorit insistent în Turcia, Mircea Lucescu a ales să rămână în Ucraina și, se pare, tot de această țară este legat viitorul celui mai mare antrenor român.
Presa franceză a anunțat astăzi că 'Il Luce' este dorit cu insistență de președintele federației, Grigori Surkis. Cotidianul L'Equipe susține că acesta s-ar fi întâlnit chiar cu Rinat Ahmetov, în încercarea de a-l convinge pe acesta să îi permită tehnicianului să antreneze în paralel Șahtiorul și naționala.
Ucraina este calificată din oficiu la turneul final din 2012, din postura de țară organizatoare, așa că vom putea asista, în măsura în care tricolorii se vor califica și ei, la o întâlnire istorică Lucescu vs Lucescu (de data aceasta din postura de selecționeri, ei mai întâlnindu-se în Cupa Uefa în confruntarea Șahtior - Rapid).
Ucraina a pierdut în barajul cu Grecia biletele pentru mondialul african, iar selecționerului Alexei Mihailicenko nu îi va mai fi prelungit contractul, scadent la finalul anului.
Lucescu vs Lucescu la Euro 2012? **’Il Luce’, dorit la naționala Ucrainei!