Nord coreenii au simțit pe propria piele ce înseamnă regiumul comunist de la Phenian. După întoarcerea din Africa de Sud, acolo unde au suferit trei înfrângeri în grupa morții (1-2 cu Brazilia, 0-7 cu Portugalia și 0-3 contra Coastei de Fildeș), fotbaliștii asiatici au trebuit să "dea seama" pentru faptul că "au trădat încrederea lui Kim Jong-Il".
Astfel, fotbaliștii Coreei de Nord (care inițial, la întoarcerea din Africa de Sud, au fost primiți decent) au fost umiliți într-o piață publică timp de șase ore, anunță asianews.it, care citează Radio Free Asia. 400 de persoane au participat la acest adevărat oprobriu public, unde jucătorii au fost umiliți și mustrați și selecționerul a fost exclus din partid și trimis pe un șantier de construcții.
Mai rău ca în evul mediu: naționala Coreei de Nord umilită în public timp de șase ore