„Nemțul" nu a fost șters niciodată de pe lista cu priorități pentru noii proprietari ai echipei. Unul dintre preferații lui Emil Boc, Dorinel Munteanu a devenit o țintă și pentru primarul interimar Sorin Apostu.
Deși în acte Universitatea a revenit deja în proprietatea Consiliului Local, practic clubul este condus tot de oamenii aduși de fostul patron, Vasile Onacă. Cel mai probabil, cei care vor reprezenta CL în conducerea lui „U" vor fi desemnați abia în luna februarie. Atunci este estimată a avea loc și prima ședință AGA, în noul format. Este foarte probabil ca atunci să se propună și revenirea lui Dorinel Munteanu la „U" Cluj, ca și manager. Această idee era preferată de Emil Boc, până ca fostul primar să ajungă la conducerea Guvernului. Prefectul Alin Tișe, un apropiat al lui Emil Boc, a ținut legătura printr-un intermediar cu Dorinel Munteanu, de când „Neamțul" a fost demis de la Steaua. „N-am discutat cu nimeni despre vreo ofertă de la Universitatea. Eu n-am să mă autopropun niciodată nicăieri. Aștept să se liniștească treburile la Cluj și apoi vom negocia dacă va exista o propunere. Eu știu că am supărat fanii lui „U", dar pot să repar la loc ce am stricat", a declarat Dorinel Munteanu.