Nici nu a plecat bine Luis Aragones de la cârma Spaniei și au început să fie făcute publice câteva dintre problemele care au măcinat vestiarul campioanei europene.
„Pentru plecarea lui Luis Aragones de pe banca tehnică a naționalei sunt responsabili, în proporție de 95 la sută, jucătorii și doar 5 la sută îi revin lui. Noi suntem foarte mulțumiți de munca depusă în cei patru ani în care am colaborat și, în ciuda situațiilor delicate prin care a trecut, federația l-a susținut permanent", a declarat Angel Maria Villar, președintele federației spaniole. „Cu toții am transformat fotbalul într-un circ", s-a limitat să le răspundă Aragones ziariștilor înainte să se urce în cursa de Istanbul, adăugând și faptul că ar fi rămas selecționer dacă s-ar fi făcut mai multe lucruri care să-l determine să-și schimbe decizia.