„Am echipă, dar nu am lot", spunea deunăzi Mircea Rednic. Cu siguranță, din echipa de bază a antrenorului dinamovist fac parte Bratu, Dănciulescu, Adrian Cristea, Niculae, Lobonț, dar și Zicu, acum accidentat. Totuși, între cei șase există și diferențe. De ordin contractual. Acționarii „câinilor" încearcă să rezolve această problemă până la finalul sezonului abia început. De ce într-un timp atât de lung? Deoarece șefii din „Ștefan cel Mare" tocmai au alocat un buget pentru salarii, iar lucrurile nu pot fi schimbate din mers. Conducătorii roș-albi au găsit însă o cale prin care pot echilibra, dacă nu egaliza, remunerațiile vedetelor lui Rednic. Dinamo vrea să se dispenseze de Miranda, Galliquio și Pekaric, jucători cu salarii medii în „Groapă", iar o parte din banii destinați retribuțiilor acestora să meargă la Bratu, Dănciulescu și Adrian Cristea, care câștigă sub 200.000 de euro anual. Mai puțin decât Niculae, Zicu și Lobonț. Cristi Borcea a dezvăluit, în urmă cu trei zile, disperarea cu care dorește să se despartă de unii dintre fotbaliști, fără a nominaliza: „Am trei-patru jucători la echipă pe care am plătit foarte mult și acum aș da eu bani de la mine ca să scap de ei".