Performerii Mondialelor de anul trecut, în frunte cu campioana olimpică la judo Alina Dumitru, încă mai așteaptă banii pe care ar fi trebuit să-i primească pentru a se antrena cât mai bine pentru Olimpiada care s-a încheiat în august!
În decembrie 2006, Ursus a inițiat un parteneriat cu Fundația Olimpică Română, compania oferind burse lunare sportivilor medaliați la Mondiale, pe durata pregătirii lor pentru competiția olimpică. Banii urmau să fie dați în trei tranșe, însă mulți dintre sportivi au fost nevoiți să se mulțumească, până în ziua de azi, doar cu o parte din sumă, deși aceasta trebuia să fie folosită pentru a avea o evoluție cât mai bună în China.