Undeva, în Militari, printre blocurile cenușii ale Bucureștiului, parcă te surprinde să găsești o clădire modernă de două etaje, unde într-o atmosferă atât prietenoasă, cât și profesionistă se poate face mișcare. Mirela Pașca (35 de ani) te întâmpină în sala de sport care îi poartă numele, parcă mai are și acum pe chip din crisparea de pe vremea când cucerea medalii olimpice și mondiale, în urmă cu două decenii. Mirela Pașca povestește cu un ton dulce-amar despre perioada în care practica gimnastica de performanță. Ea se destăinuie cu greu și cu puțină teamă și spune că atât bronzul la paralele la CM de la Paris, cât și argintul cu echipa la JO de la Barcelona (alături de sportive precum Lavinia Miloșovici, Gina Gogean și Vanda Hădărean) le-a cucerit doar într-o mână, în stânga, dreapta având-o accidentată. Campionatul Mondial s-a disputat în perioada 15-19 aprilie, iar Jocurile Olimpice între 25 iulie - 9 august, ambele competiții în 1992. „M-am accidentat cu o săptămână înainte de Paris. Mi-au spus că nu e nimic grav, dar, deși mă durea, a trebuit să concurez. Am strâns din dinți de durere, dar am luat medalie atât la CM, cât și la JO. Mâna mă durea din ce în ce mai rău, ca în decembrie, după ce am venit din vacanță, să n-o mai pot mișca deloc. În ianuarie ''93 a trebuit să fiu operată de urgență. Nu am idee dacă medicul Ioachim Oană sau cei de la federație au știut cât de grav sunt accidentată, dar atât la Paris, cât și la Barcelona nu se concura cu rezerve, lotul fiind l