A fost multă lume bună miercuri seară în tribunele stadionului „Artemio Franchi", la amicalul de lux dintre Fiorentina și FC Barcelona, adjudecat de catalani cu scorul de 3-1.
Cel mai ovaționat jucător viola a fost tocmai Adrian Mutu, adică inamicul public numărul unu până joia trecută, când povestea transferului său la AS Roma s-a încheiat, jucătorul rămânând la Florența. Mutu nu a făcut însă un meci pe măsura valorii sale, dar nimeni nu s-a supărat, pentru că era greu de crezut că va fi altfel, după toată perioada agitată prin care a trecut în ultima vreme. Cu toate acestea, fiecare pasă sau acțiune a sa a fost însoțită de aplauze, semn că relația cu tribuna e perfectă. Sub ochii bossului UEFA, Michel Platini, ai lui Franz Beckenbauer sau ai selecționerului italian Marcello Lippi, Mutu a evoluat modest, în nota echipei, doar paradele portarului Frey, dăruirea argentinianului Santana și câteva sclipiri ale sârbului Jovetic colorând puțin jocul echipei lui Cesare Prandelli.