Publisher-ul Deep Silver (ce aparține acum de THQ Nordic) și studioul 4A Games aduc vești bune înainte de sărbători: după un ciclu de producție de nu mai puțin de cinci ani, Metro Exodus a fost finalizat (a atins stadiul Gold), fiind trimis către fabrici pentru a fi multiplicat. Mai mult, se pare că lucrurile merg suficient de bine pentru ca lansarea jocului celor de la 4A Games să fie reprogramată, aceasta urmând să aibă loc cu o săptămână mai devreme decât era planificat inițial: Metro Exodus își va face apariția pe 15 februarie 2019.
Metro Exodus a fost finalizat, iar lansarea sa a fost reprogramată