În ultima etapă a campionatului 2004-2005, cu Eugen Neagoe (foto) pe bancă, Craiova, deja retrogradată, înregistra cea mai umilitoare înfrângere din istoria sa modernă, 0-6 în fața Oțelului antrenat de Mihai Stoichiță. Partida de acum patru ani a reprezentat primul și singurul duel între cei doi tehnicieni până la meciul de luni, din runda a 16-a a actualei ediții.
V-ați mai duelat o dată cu Stoichiță, în ultima etapă a sezonului 2004-2005, când Oțelul a câștigat la Craiova cu 6-0.
Nu îmi aduc aminte prea bine acel meci... Nici nu mai știam că a fost Stoichiță la Oțelul atunci.
După acel joc, spectatorii i-au reproșat lui Stoichiță faptul că a vrut să facă scor în fața unei Craiove formate din juniori...
Acel joc nu are nicio relevanță acum, pentru că, după cum știți, la noi jucau atunci numai copii între 15 și 18 ani, restul fugiseră deja de la Universitatea. Stoichiță ne-a umilit la Craiova atunci, pentru că echipa nu mai exista, au jucat niște juniori.