Bayern München a revenit miraculos după ce a fost condusă la două goluri diferență de Wolfsburg, în etapa a 9-a din 1.Bundesliga.
Adversara Stelei din Liga Campionilor a început dezastruos partida de acasă cu „lupii" lui Vlad Munteanu și în minutul 33 tabela indica un surprinzător 0-2, după reușitele killer-ului Rapidului, Grafite, și a bosniacului Dzeko. Totuși, bavarezii au intrat la cabine cu un deficit de un singur gol, Ribery înscriind chiar înaintea pauzei. A urmat apoi o cursă de urmărire spectaculoasă, finalizată cu încă trei goluri în poarta lui Benaglio. „Am spus întotdeauna că trebuie să avem răbdare.