Argentinianul Osvaldo Miranda a revenit la prima echipă după o pauză de două luni și jumătate, timp în care s-a pregătit și a jucat la Dinamo II. Atacantul, care a evoluat în cele două meciuri ale „câinilor" de săptămâna aceasta, în Cupă, cu FCM Târgu Mureș, și vineri seară, cu CFR Cluj, regretă că accidentările coechipierilor din atac l-au determinat pe Mircea Rednic să-l cheme din nou sub comanda sa.
Cum a fost meciul de la Cluj?
A fost unul dificil pe care, din păcate, l-am pierdut. „Ceferiștii" au fost mai buni decât noi în această partidă. Asta e! Nu ne mai uităm în spate, mergem tot înainte! Cel mai important este că suntem în continuare pe primul loc, și acolo trebuie să rămânem până la finalul sezonului.