Episodul de astăzi în care a fost implicat Călin Zanc, jucător cu peste 200 de prezențe în Liga 1, a redeschis subiectul accidentelor rutiere cu personaje din fotbalul românesc. Lista este consistentă și include internaționali consacrați, sportivi aflați abia în startul carierei, antrenori sau oficiali. Fără a fi exhaustivă - legenda spune că pentru apropiații unor oameni din fotbal se mută și trecerea de pietoni pentru a fi mușamalizat un caz - prezentarea poartă semnificații multiple: de readucere în prim-plan a unor valori trecute în neființă mult prea devreme, de avertizare asupra unor pericole ce ne pândesc la colț de stradă, de responsabilizare în trafic și de scoatere în evidență a unor evenimente cu desfășurare și o rezolvare bizare.
Mircea Lucescu, Dănciulescu, Doboș sau Silviu Lung au supraviețuit unor accidente teribile. Alții n-au fost atât de norocoși.Tragedia lui Zanc redeschide o filă neagră a fotbalului românesc