Antrenorul Vasluienilor se întoarce sâmbătă în Giulești, hotărât să-si învingă fosta echipă. Moldovan spune că va avea ceva emoții la revenirea în Giulești.
Vio, ai început cariera de antrenor principal cu patru victorii facile. Ce ai schimbat la Vaslui?
Filosofia mea de fotbal e simplă: multă muncă, disciplină și responsabilitate. Deocamdată suntem pe drumul cel bun, am dat 10 goluri în patru meciuri, am primit doar unul și ar fi extraordinar să terminăm anul neînvinși.
Ce vei face în iarnă, mai aduci jucători?
Este nevoie de întăriri în toate compartimentele. Am la dispoziție jucători valoroși, dar am nevoie de un lot mult mai echilibrat. Ne mai trebuie câțiva jucători cu experiență, cu care să mă pot duce să mă bat pe toate fronturile. Nu trebuie să forțăm lucrurile. Pași mărunți, viață lungă.
Care e obiectivul tău?
Ne dorim să câștigăm Cupa României și să ne clasăm pe locul 5 în Liga I. Vom face strategia de transferuri și sper să putem aduce jucătorii de care avem nevoie. Îmi trebuie fotbaliști cu caracter, mie nu îmi plac fițoșii, figuranții. Nu vor rămâne jucătorii care încearcă să păcălească fotbalul.