Eliminați marți seară pentru cumul de cartonașe, la finalul partidei câștigate de Real cu 4-0 pe terenul lui Ajax, Xabi Alonso și Sergio Ramos riscă să rateze mai mult decât un meci în Liga Campionilor. Bănuiți că au forțat eliminarea, cei doi ar putea fi sancționați de UEFA.
Cu Real deja calificată în optimi și aproape de finalul meciului de pe „Amsterdam ArenA", Xabi Alonso (87) și Sergio Ramos (90) s-au „lipit" de câte-un cartonaș roșu. Cu al doilea avertisment luat stupid de către ambii jucători, pentru trageri de timp. La 4-0 pentru Real! Altfel spus, o pauză de o etapă. Iar cum ultimul meci din grupă, cu Auxerre, nu mai contează pentru albi, eliminările au venit la fix pentru Alonso și Ramos. Doar că totul a fost prea evident, iar UEFA ar putea să le prelungească celor doi repausul.
Telefonul fără fir
Există și câteva imagini destul de sugestive (foto, jos). Televiziunea olandeză NOS a sugerat că cei doi au căutat eliminarea la recomandarea lui Mourinho, prezentând un colaj de poze și modul în care mesajul „special" a ajuns de la portughez la urechile unui Ramos extrem de surprins. Prin intermediul lui Dudek și apoi al lui Casillas! Goalkeeperul a negat totul și a oferit propria versiune. „Dudek m-a întrebat de niște probleme pe care le avem la stomac, iar lui Sergio i-am spus să fie atent la unul dintre atacanții lor, care a fost foarte activ în careul nostru", a explicat Casillas. Eliminările le-au atras atenția și celor de la UEFA, care au anunțat că vor investiga
Mourinho, prins cu mâța-n sac! UEFA e cu ochii pe el