Clujenii sunt siguri că mai pot câștiga un titlu, chiar dacă va fi „al dracului de greu".
Președintele Iuliu Mureșan dorește nici mai mult, nici mai puțin decât 12 puncte în primele patru etape! „Vreau punctaj maxim. Zece puncte nu îmi ajung. Suntem campioana României și trebuie să ne respectăm. Am emoții pentru meciul cu CS Otopeni, pentru că adversarii vor fi foarte ambițioși, în condițiile în care vor juca cu formația campioană. Vom merge și în Giulești să batem. Să plecăm ca din tun!", „amenință" Mureșan.