Când credeau că au rezolvat toate problemele și pot porni liniștiți cursa pentru titlu, rapidiștii au primit ieri o lovitură foarte puternică din partea Federației Portugheze de Fotbal, care l-au suspendat pe Cristian Săpunaru pentru următoarele șase luni. Și e valabilă și pentru Liga I!
Vestea proastă le-a fost dată ieri chiar de către conducătorii LPF în momentul în care au mers să înregistreze transferul lui Săpunaru. „Cei de la Rapid au venit ieri să înregistreze contractul de împrumut al lui Cristian Săpunaru, iar noi le-am spus că o fac pe răspunderea lor, pentru că nu are drept de joc în Liga I. Am fost foarte surprinși când ne-au spus că nu-i interesează și că vor să facă oricum actele. Atunci le-am eliberat și o înștiințare în acest sens, pentru a fi totul oficial, și le-am înregistrat actele. Pe ce se bazează ei și ce vor să facă în continuare, nu ne mai interesează", a afirmat Mircea Cezar Ionescu, directorul Departamentului competiții din cadrul LPF.