Ousmane N''Doye a renunțat la un salariu mai mare și la posibilitatea de a juca în Liga Campionilor pentru că e îndrăgostit!. Senegalezul a ales oferta echipei Dinamo în detrimentul celei mult mai consistente făcute de CFR Cluj deoarece dansatoarea Erika, prietena sa, n-a fost de acord să plece din București.
Propunerea ardelenilor de la CFR a fost cu mult mai mare, Iuliu Mureșan fiind mandatarul unei oferte valabile două sezoane, cu un salariu de 200.000 de euro în primul an și de 300.000 de euro în al doilea sezon, plus primă de instalare și bonusuri de performanță, stimulente inexistente la roș-albi. Dinamoviștii nu au reușit să se ridice la valoarea ofertei campioanei, oferind 180.000 de euro, dar au avut un atu neașteptat.