Acuzele lansate de președintele BGS, Bogdan Oprea, în cotidianul Libertatea, au iscat ieri un scandal în toată regula la clubul din Ghencea.
Societatea condusă de Oprea a depus, în 16 ianuarie, la Tribunalul București - Secția Comercială, o acțiune numită procedura insolvenței - faliment, prin care vrea să recupereze de la Steaua o datorie de aproximativ 183.000 de lei, din care 92.000 reprezintă suma datorată pentru asigurarea pazei pe stadion în sezonul 2007-2008, restul fiind penalități de întârziere. De asemenea, Oprea a reclamat alți 40.000 de la Gigi Becali, avertizând că dacă litigiul nu se stinge până pe 2 martie, executorii vor pune sechestru pe bunurile clubului. „Păi Oprea a rămăs fără contracte, de-asta este așa supărat. Noi am renunțat la serviciile lor după ce am constatat că, pe lângă prețul mare practicat, ne mai și umflau facturile. I-am chemat de câteva ori și le-am spus că serviciile lor nu se regăsesc în anumite sume pe care le facturau. Atunci a recunoscut ca a greșit. Acum văd că vine cu procese, cu amenințări de executare silită. Prostii! Să stea liniștit, ce a fost facturat corect, se va plăti!", a replicat imediat Valeriu Argăseală, care a fost contrat imediat de Oprea: „Ce m-a deranjat la Argăseală este faptul că Gigi Becali îl suna de față cu mine și-i spunea să ne dea banii, dar nu-i mai vedeam!".