Cu doar 17 jucători la dispoziție, "Magiun" a fost cât pe ce să îngroape de tot echipa pe care acum trei ani o ducea în prima ligă.
Ceahlăul a început partida cu Astra la fel cum a început aproape toate partidele de pe teren propriu din acest retur de campionat: în ofensivă, dar fără ocazii. Nemțenii au atacat în valuri, însă Miron a "șomat" în prima jumătate a meciului, tremurând doar la ocazia uriașă a lui Stevic, care șutează pe lângă din 10 metri cu 10 minute înainte de pauză. După revenirea de la cabine, prahovenii au ieșit la joc și Liviu Ganea își începea recitalul.