Înfrângerea de la Timișoara a tulburat apele în „Ștefan cel Mare". Șefii au fost deranjați de exprimarea echipei pe Bega, iar a doua zi după meci au început micile înțepături între conducere și staff-ul tehnic. Mulțescu a dat vina pe acțiunile de marketing care au avut loc înainte de meci, iar Negoiță și Anghelache au fost prompți: „Antrenorul și-a dat acordul, astfel de ședințe vor mai avea loc și pe viitor, este un segment important pentru noi".
Un alt punct la care cele două părți nu au fost pe aceeași lungime de undă este cel al transferurilor. Mulțescu a mai cerut întăriri, doi sau trei jucători, însă acționarul principal a răspuns, din nou, pe o altă limbă. „Vom mai duce un jucător, atât, avem un lot echilibrat, eventuale transferuri vor mai fi în iarnă". Un alt episod tensionat s-a desfășurat miercuri, atunci când, la sediul clubului, a avut loc o ședință în trei, Negoiță - Anghelache - Mulțescu. Președintele executiv a luat cuvântul și i-a reproșat antrenorului faptul că le-a permis lui Costin Curelea și Vlad Munteanu să se antreneze cu echipa fără a anunța în prealabil conducerea. Spiritele s-au liniștit, cei trei și-au strâns mâna la despărțire, însă un rezultat negativ în meciul cu SC Vaslui poate readuce noi discuții în „Groapă".
Nervi înainte de Vaslui! Ședință aprinsă la Dinamo între Mulțescu și conducere! Gestul care l-a supărat pe Negoiță