Cu datorii de 10 milioane de euro, dintre care 2 milioane la bugetul de stat, Rapid se pregătește să se despartă de cei mai buni fotbaliști din lot pentru a putea supraviețui în Liga I. Înlocuitorii acestora vor veni de la Rapid II ori din Liga a II-a.
„Toți jucătorii sunt de vânzare", spun rapidiștii. Pentru ca, pe adresa clubului să sosească de curând numeroase oferte pentru mai mulți fotbaliști de top. Lazăr, Cesinha, Bozovic, Boya ori Spadacio sunt gata să spună adio Giuleștiului, din câte anunță directorul general al Rapidului, Grigore Sichitiu. „Vom discuta orice ofertă care vine pe adresa clubului, însă niciun jucător nu va ajunge la Steaua sau la Dinamo", spune acesta.
Niciun rapidist nu va ajunge la Steaua sau Dinamo!