La singurul antrenament desfășurat ieri de echipa națională, selecționerul Pițurcă a exersat sistemul 4-3-3, cu Max Nicu în rol de extremă dreapta și cu Ovidiu Petre în centrul liniei mediene.
Deși în zilele precedente s-a vehiculat versiunea schimbării sistemului de joc, Victor Pițurcă înclină să folosească deja consacratul 4-3-3 împotriva Serbiei. Selecționerul a exersat aseară această așezare într-o ședință de pregătire tactică închisă publicului și presei. Surpriza vine din modul în care selecționerul se gândește să-l folosească pe debutantul Max Nicu.