Dinamo își joacă astăzi, cu Sturm Graz, mica șansă pe care o mai are la calificarea în „16"-imile Europa League, iar soluția antrenorilor este forțarea atacului prin titularizarea lui Niculae.
Atacantul revine astfel în cupele europene după mai mult de trei luni de absență. Pentru că ultimul meci în care „Săgeată" a evoluat a fost cel din Cehia, cu Slovan, partidă supranumită „minunea de la Liberec" și în care atacantul a încris de două ori.
Probleme cu „Prințul"
Alături de Niculae, în linia de atac Cornel Țălnar va avea de ales între Andrei Cristea și Claudiu Niculescu. Totuși, Cristea este favorit pentru titularizare, fiind considerat drept un vârf de atac care s-ar completa foarte bine cu Niculae, atributele sale fiind viteza de joc superioară și forma bună de joc pe care o traversează.
Ultima dilemă a „câinilor" este reprezentată de prezența lui Adrian Cristea pe teren. Aflat în conflict deschis cu fanii și militând pentru un transfer de la Dinamo, apariția „Prințului" în echipa de start este incertă. Dacă mijlocașul nu va evolua, locul acestuia pe partea stângă a liniei mediane va fi luat de Boștină.
„Sunt probleme la Dinamo"
Niculae, titular!** Atacantul revine în cupele europene la 3 luni după „dubla” de la Liberec!