Sezonul competițional 2010 s-a terminat de mult, însă Ninel Miculescu se pregătește zilnic în sala de la Complexul Național Sportiv „Lia Manoliu". „Un sport e ca un serviciu: vrei, nu vrei, trebuie să te prezinți la datorie", după cum îi place să spună. Halterofilul se joacă cu discurile de câteva zeci de kilograme și visează un final de carieră în triumf, la JO de la Londra. Se spune că viața este o repetiție continuă de evenimente, așezate însă sub o altă formă. De acest lucru s-a convins și Ninel Miculescu, care, după 11 ani, a concluzionat sec: „Istoria se repetă". În acest an, elevul lui Petre Becheru a bătut totul în Europa la categoria 69 kg și s-a întors de la Minsk cu trei medalii de aur. Nimic nou însă pentru bucureștean, care mai reușise o performanță identică, la cadeți, pe când avea numai 14 ani. Un salt de 11 ani în timp, peste emoții, dar și o întâlnire semnificativă cu unul dintre adversarii de atunci, turcul Binay Mete. „Eram micuț atunci, încă nu știam de emoții, dar țin minte că m-am bucurat foarte tare, deși nu îmi dădeam seama ce se întâmplă. Abia acum, la seniori, am realizat ce înseamnă sportul, o muncă luată de la zero, mi-am dat seama de valoarea pe care o am", explică Ninel.