Programul viitoarei ediții a Ligii I i-a rezervat echipei din Ghencea un noiembrie „special", cu șapte meciuri tari în numai 29 de zile.
Foarte probabila calificare a Stelei în grupele Ligii Campionilor va îngreuna calendarul competițional al roș-albaștrilor. Astfel, înainte de a intra în vacanța de iarnă, jucătorii lui Marius Lăcătuș vor fi nevoiți să evolueze într-un ritm infernal, cu partide importante plasate la doar trei zile distanță una de cealaltă. Mai întâi, începutul lunii noiembrie va fi rezervat deplasărilor de foc din „Ștefan cel Mare" și Giulești, plus o întâlnire la vârf cu unul dintre granzii Europei.