Șase reprezentative s-au calificat deja la Campionatul European de handbal feminin, programat la sfârșitul anului. Alături de cele două țări gazdă, Ungaria și Croația, săptămâna trecută au obținut biletele pentru Euro primele patru reprezentative în urma meciurilor din preliminarii: Rusia, Franța, Muntenegru și Norvegia.
Norvegia și-a respectat blazonul. România poate ajunge la Euro și cu un succes în fața Belarusului