Se pare că anunțurile publice repetate ale lui Adrian Cristea privind dorința lui de a-și găsi altă echipă, indiferent de țară, au avut efectul scontat! De curând, mai multe cluburi din Germania, prima și a doua ligă, s-au arătat interesate de serviciile sale, însă faptul că nu și-a trecut în CV și „faza defensivă" a contat foarte mult!
În ultimele luni, Adrian Cristea a fost urmărit de trei cluburi din Germania. „Una dintre echipe era foarte importantă", povestește sursa ProSport. Nemții au cerut DVD-uri cu elevul lui Andone, după care au și trimis reprezentanți în România pentru a-l vedea live pe „Prinț". „Au rămas cu gura căscată când au văzut câtă lejeritate are în dirijarea balonului, fizicul i-a impresionat la fel și se întrebau cum de mai joacă în Liga I la vârsta asta", a continuat persoana care l-a recomandat pe Cristea. Iar răspunsul la întrebare a venit foarte repede. „El nu face faza defensivă. Parcă i se face rău când ajunge în propria jumătate. Când se întoarce cu fața spre poarta lui e alt fotbalist".
Același păcat și la națională
Adrian Cristea a spus-o cu gura lui că nu îi place să facă faza defensivă. Și în presă, dar și în fața lui Victor Pițurcă, fostul selecționer al naționalei. În momentul în care Piți i-a cerut să coboare în sprijinul apărării, „Prințul" i-a răspuns sec: „Nea Piți, eu nu fac faza defensivă! Dacă nu vă convine, să nu mă mai chemați". La rândul său, Răzvan Lucescu l-a taxat, printre altele, și pentru această deficiență. „Fotbalul total
Nu alergi, nu câștigi!** Cum a ratat Adrian Cristea șansa de a juca în Germania