Niciuna dintre echipe n-a reușit să obțină victoria atât de vitală pentru a urca în clasament
Alături de un public călduros, care i-a încurajat în permanență, elevii lui Viorel Moldovan au părut înghețați în prima repriză, însă și-au revenit în partea secundă. Cele două formații au împărțit frățește cele două reprize.
Partida începe furtunos și în minutul doi, Savic combină cu Abrudan în care, însă primul îl ia la țintă pe slovacul Kuciak. Pe fondul dominației brașovene, Papp este aproape de un autogol, însă cel care-l salvează este tot Kuciak, care respinge în corner ('11). Și cum fotbalul se joacă pe goluri, și nu pe ocazii, Delgado îi execută pe brașoveni: centrare a lui Gerlem, de pe partea stângă, mingea ajunge în careu, de unde mijlocașul spaniol îndeplinește o simplă formalitate ('20).
Muștruluiți la pauză de Moldovan, stegarii au arătat o altă față