La prima întâlnire din 2009 cu jucătorii, Victor Pițurcă a apărut, paradoxal, destul de relaxat, mai zâmbitor și încrezător în șansele tricolorilor de a trece de „dubla" de foc cu Serbia și cu Austria.
Până atunci, vom întâlni Croația. „O prestație bună împotriva lor, precum și un rezultat bun ne pot ajuta mult în persÂpectiva celor două meciuri de calificare. Cu patru puncte din acea «dublă» aș fi mulțumit, dacă pierde și Franța, însă și dacă vom câștiga ambele meciuri ne va fi greu", a spus Piți, care crede că un eșec poate însemna debutul unei noi generații, cu sau fără el: „Dacă nu vom mai avea șanse matematice de calificare, va fi necesar un proces de reconstrucție, pe care deja l-am început. Vor apărea jucători noi, precum Bourceanu, pe care îl urmăresc de mult, iar eu sau cel care va veni trebuie să întinerim lotul. M-am mai gândit în ultimul timp și, indiferent de ce se va întâmpla, voi avea o discuție și voi vedea ce vom face în continuare. E posibil să rămân".