Vicepreședinte executiv și președinte al FRF între 1982 și 1990, Mircea Pascu, predecesorul lui Mircea Sandu în fruntea fotbalului românesc, privește neputincios, de pe margine, la dezastru. Actualul șef al federației l-a înlăturat pe Pascu de la conducere în august 1990 și l-a declarat persona non grata în 1997. Domnule Mircea Pascu, dezas­trul pare total. De vreo 30 de ani n-am mai trăit un asemenea șir de insuccese la națională. Când am fost adus la FRF de la Corvinul, în 1982, România era pe locul 27 din 36 posibile în Europa (n.r. - pe atunci, UEFA avea mai puțini membri afiliați). Eu am venit la federație pe locul lui Ștefan Covaci. Aveam sarcina de a ridica performanțele naționalei și ale cluburilor. În opt ani, România a urcat atunci pe locul 7 în Europa, iar echipele de club au început să se califice în fazele superioare ale cupelor continentale. A fost un plan amplu, pe care l-am elaborat cu mai mulți oameni responsabili de acest sport. Dar după Revoluție... Obiectivul fixat acum de conducerea FRF - calificarea la turneele finale -, eu consider că nici nu poate fi obiectiv, ci obligație! Cum să-ți propui să te califici și să nu reușești nici măcar atâta lucru, când la turneele finale merg 24 și 32 de echipe? Faceți comparația! Noi ne-am calificat la Euro 1984 din grupă cu Italia, campioana mondială en-titre, când la turneul final participau opt echipe! Acum, bugetele pe care le are FRF la dispoziție sunt de peste 1.000 de ori mai mari decât ce aveam noi. Vremurile