În spatele privirii tulburi de fotbalist care lovește cu premeditare și al lacrimilor nestăpânite ale tatălui care își conștientizează gestul se ascunde omul. Jucătorul va plăti în etape de suspendare, părintele are o viață înainte să își convingă fiicele cât de bun poate fi, dar Cristi continuă să se frământe. Nu e vorba de a-i lua apărarea. E o încercare de a înțelege, de a face un exercițiu de imaginație și de a te pune în locul celui pe care, dacă îl judeci aspru, nu are nimeni de ce să te condamne, pentru că obiectivul rece și crud al camerei de luat vederi a înregistrat impasibil mișcare după mișcare, a focusat tresărirea, a surprins gestul, dar nu a fost capabil să pătrundă trăirea. Ceva s-a întâmplat în interiorul lui Cristi. Și nu de acum. Odată cu deschiderea cutiei craniene pentru o operație înfricoșătoare, au fost afectate circuite, sentimente, gesturi. A izbucnit pe „Olimpico", făcând semne repetate și obscene ca un copil care, după ce s-a chinuit să păstreze aparențele, s-a dezlănțuit ca un apucat la primul impuls. I-a răspuns contrariant spre stupefiant antrenorului, ca un școlar care își pârăște colegii că nu învață: „Să vină și ei în apărare!", striga Cristi dându-se metaforic cu fundul de pământ în fața băncii-catedră a lui Benitez. În fine, la Bari a lovit ca un golănaș din spatele blocului. Urât, premeditat și incalificabil. Asta este perspectiva din afară. Exercițiu: M-am pus în locul lui Cristi Nu m-am apucat de fotbal în sp