Multiplului campion național la disc Mihai Grasu (foto, 22 de ani) îi place adrenalina. Că doar e nepotul Nicoletei și al lui Costel Grasu și fratele mai mic al handbalistului de la „U" Cluj, Andrei Grasu.
I se zice „Micuțul", dar e un colos cu brațe de oțel. Trăiește pe picior mare, adică are 48 la pantof. Cântărește 125 de kilograme și are 1,93 metri, odată chiar s-a oprit liftul cu el, dar când face pirueta de aruncare pare mai mobil chiar decât Evgheni Plușenko în zilele lui bune. Nu consumă „Grasă de Cotnari", bea „Sânge de Taur" pentru organism și pentru... „fete fericite". Mănâncă cinci ouă la micul dejun, o friptură de 500 grame la prânz,