Dinamoviștii au început ziua de ieri la stadionul Dinamo, unde Ioan Andone a programat primul antrenament al zilei. Și au încheiat cu o alergare ușoară în localitatea austriacă Leogang, acolo unde se vor afla în cantonament pentru următoarele 12 zile.
Cele 60 de minute ale ședinței de pregătire de ieri-dimineață au constat în alergări ușoare și un scurt antrenament pentru posesie, după care „câinii" aveau să plece spre Aeroportul „Henry Coandă". De la München, locul aterizării, roș-albii au fost îmbarcați într-un autocar și, după un drum de 100 de kilometri, au ajuns la Leogang. Destinația: hotelul ForsÂthhofgut, stabiliment de patru stele dotat cu absolut toate mijloacele de recreere și de refacere, incluzând aici saună, piscine și mai multe săli de conferințe. Odată instalați, „câinii" au efectuat un nou antrenament de dezmorțire, la finele căruia Ioan Andone și-a invitat elevii să ia masa. Începând de astăzi, Dinamo pregătește sezonul în care vrea să redevină campioană după patru ani, primul antrenament fiind programat la ora locală 09:00.