Ce poate ieși dintr-un meci pregătit de un antrenor fan al jocului britanic și un tehnician care admiră stilul italian? O partidă spectaculoasă, însă numai între cele două careuri. Și Dan Petrescu, și Răzvan Lucescu au avut grijă mai întâi să primească gol. Până la obsesie. Orgoliile ascuțite înainte de meci de cei doi principali s-au transmis în rigorizitatea din teren. Fiecare a ținut să demonstreze că el este cel mai bun, ajungând să se imite până în cele mai mici detalii. Chiar și la cearta cu arbitrii, cu propriii jucători, uneori și cu o parte a spectatorilor. Lucescu junior, cunoscut în Liga I ca „X-MAN", nu și-a pierdut puterile supranaturale de-a lungul iernii și a jucat din nou la egal, al nouălea din acest campionat. Victoria ar fi însemnat, probabil, umanizarea. Așa se face că Brașovul, acest Rapid al anului 2009, a avut în prima repriză doar două ocazii bune de gol. Măldărășanu și Buga au șutat de fiecare dată puțin pe lângă vinclu. De partea cealaltă, răbdare și tutun. Urziceniul a rămas aceeași echipă pe care o știam din tur, frumoasă și urâtă în același timp. De admirat datorită organizării, și de condamnat din cauza zgârceniei din atac. Poate și pentru că resursele fotbalului-spectacol au plecat odată cu Mara la CFR. Cine nu riscă, nu câștigă Prestația la alibi a celor 22 de oameni a continuat și în repriza secundă. Într-un meci în care golul era considerat o minune, ocazia de poartă devenea un lux. Pe care aproape nimeni nu și-l permitea. Loviturile li