Dinamo duce la extrem planul de reducere spre maximum a cheltuielilor. Dacă nu vor face rost de bani, șefii vor continua măsurile de austeritate. Cu un plan drastic, ce poate amenința calitatea jucătorilor ce vor fi aduși în viitor.
Pentru că în acest moment clubul are datorii imense, șefii nu mai pot susține bugetul salarial actual. De aceea, în perioada următoare fotbaliștilor li se va propune o nouă tăiere din salariu, care cu două-trei excepții se va situa la un maxim de 5.000 de euro pe lună. În aceste condiții, este de așteptat ca din acest sezon la echipă să nu mai poată fi transferați fotbaliști de mare valoare și cu pretenții financiare pe măsură.
Datoriile devin greu de plătit
Contextul este unul simplu: Roș-albii au datorii către bănci, către angajați, dar și către Fisc. Numai cea din urmă însumează peste trei milioane de euro, bani care trebuie plătiți dacă Dinamo vrea să ajungă în grupele Europa League.
Torje îi poate salva
De acest lucru se leagă și scăderea bruscă a prețului cerut pentru Gabi Torje, care era de cinci milioane acum zece zile și care a scăzut brusc, până la un minim de 3,5-4 milioane de euro. Sumă care nu va fi reinvestită în reconstrucția echipei, ci strict în supraviețuirea ei pe termen scurt, adică pentru plata datoriilor urgente.
Ori îl vând pe Torje, ori scad salariile!** Cât ar putea fi plafonul salarial la Dinamo în noul sezon