Jucătorii celor două echipe au intrat în meci apatici și fără chef de fotbal.
După o luptă surdă la mijlocul terenului, elevii lui Grigoraș și-au amintit în minutul 29 că formează una din echipele frumoase ale Ligii I și au desenat o fază de fotbal spectacol, finalizată cu gol, printr-un voleu din careu, marca Jula. Deac și Stan puteau da lovitura de grație, însă șansa a fost de partea buzoienilor (30).
Până la pauză, gazdele au amenințat o singură dată poarta lui Kolev prin Claudiu Ionescu (39), dar nici el nu a putut redresa o corabie intrată în vâltoarea retrogradării.
Gloria a revenit de la cabine dispusă la riscuri, însă Jula a marcat cu o lovitură de cap pentru 0-2 și meciul era aproape decis.