Ousmane N''Doye este valoros și extravagant și arată acest lucru de câte ori are ocazia. Ultima oportunitate a fost la Târgu Mureș, imediat după ce senegalezul a majorat scorul la 2-0, după un șut din marginea careului de 16 metri. Mijlocașul și-a manifestat bucuria punându-și o mască pe față.
Jucătorul de culoare a surprins asistența când, imediat după gol, a scos din jambieră o mască parcă luată de la recuzita Teatrului Național. Gluma nu a fost gustată de arbitrul întâlnirii, Istvan Kovacs arătându-i jucătorului de culoare cartonașul galben pentru masca roz! N''Doye s-a pregătit îndelung pentru această sărbătoare, el ascunzând aceeași mască în șort și la meciul cu Rapid, însă atunci nu a reușit să înscrie și a amânat momentul în care să se manifeste în stilul său propriu. „Ousmane ne-a spus înaintea partidei cu Rapid să ne așteptăm la o surpriză din partea lui, că vrea să sărbătorească următorul gol într-un mod inedit", au povestit colegii acestuia.
3 goluri a marcat N''Doye în acest sezon: cu Astra, cu Sportul și cu Tg. Mureș
A intrat „Gogu"!
Lucian Goian a bifat la Târgu Mureș primul meci oficial după accidentarea pe care a suferit-o în urmă cu cinci luni la genunchiul drept. Accidentat de coechipierul său Emilian Dolha în meciul de Cupă cu CFR, fundașul dinamovist a fost diagÂnosticat de către medici cu ruptură de ligamente încrucișate și a avut nevoie de tratament special în Italia, fiind operat la celebra clinică din Roma. Chiar dacă a lipsit mult timp din prima g