La Turnu Severin am auzit în jur oameni exclamând la final: „Prea de tot! Las-o-ncolo! S-a ajuns prea departe!". Dacă dovezi nu există, sunt suficiente semne de întrebare ca meciul Craiova - Cluj să fie cel puțin ciudat. Mai nimic de spus despre prima repriză. Clujul a fost cam ca la înfrângerea cu Astra. Aceeași mandolină scâlciată și dezacordată. În schimb, Craiova a început cu pieptul sus, a marcat două goluri și părea că nimic nu o oprește de la a obține trei puncte echivalente cu salvarea. Vine și eliminarea lui Alcantara și totul părea și jucat. În pauză însă, clujenii încep să joace din ce în ce mai bine. 1. La oficială, în loja gen acvariu, cei din staff-ul Clujului vorbesc la telefon. Un pic bosumflați, dar bizar de liniștiți. Pe Mititelu îl regăsim tot vorbind la telefon, dar atât de agitat, de zici că se scufunda planeta. Se mișcă fără țintă prin fața intrării în tribuna oficială cu telefonul în mână și bodyguarzii după el. Stările astea de spirit ar fi trebuit să fie inverse. 2. Începe repriza a doua, iar Craiova se retrage, deși avea un om în plus, iar Clujul era tot o echipă anostă. Câțiva olteni, gen Mihai Costea, continuă să vrea. Alții se înghesuie să ceară schimbare încă din minutul 50! Loviturile Clujului vin calculate, iar lumea începe să huiduie. Explicația oficială de la final: unii craioveni au căzut fizic. 3. CFR mai are nevoie de un gol, dar acesta nu cade. 2-2 nu-i ajută pe ardeleni. Unul dintre fundașii centrali ai Craiovei rezolvă necunoscuta fă